DESPRE NOI
Spectrum Clinique este primul centru privat de chirurgie oftalmologică din Județul Olt. Ne puteți găsi atât în București, cât și în Slatina. Serviciile oferite în cadrul clinicii noastre sunt oftalmologie, respectiv obstetrică-ginecologie.
Misiunea noastră este de a veni în sprijinul tuturor pacienților care ne trec pragul prin prevenirea, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor oftalmologice, dar și prin furnizarea unui spectru larg de intervenții în domeniul obstetricii și ginecologiei (ecografii, morfologii fetale, consultanță pentru infertilitate, etc.). Utilizăm echipamente ultraperformante pentru a oferi pacienților noștri un act medical modern, eficient și non-invaziv.
Spectrum Clinique reprezintă de asemenea o alternativă la sistemul public de sănătate. Întreg actul medical se desfășoară în cele mai sigure condiții iar pacienții au parte de tratamentul de care au nevoie în cel mai scurt timp – toate consultațiile, investigațiile și tratamentele (inclusiv intervențiile chirurgicale) se realizează în regim ambulatoriu.
Procedura este relativ simplă – pacienții se prezintă la clinică, sunt consultați, dacă este nevoie se efectuează investigațiile și tratamentele necesare, iar apoi aceștia se pot întoarce la activitățile cotidiene, fără griji.
OFTALMOLOGIE
Spectrum Clinique îți oferă o gamă largă de echipamente de investigații și intervenții chirurgicale la cele mai înalte standarde în ceea ce privește siguranța si calitatea actului medical.
Operăm cu unul dintre cele mai noi aparate de facoemulsificare la nivel mondial produs de compania Alcon din Statele Unite ale Americii. Acest aparat ne permite să efectuăm operații de cataractă în cele mai sigure condiții.
Utilizăm microscopul operator TAKAGI OM-18 – un echipament medical ce deține elemente optice de cea mai înalta calitate. Tehnologia japoneză ne permite să executăm operații oftalmologice cu un grad înalt de precizie.
Ecobiometrul QUANTEL MEDICAL Compact Touch este un alt echipament performant utilizat în clinica noastră. Cu ajutorul acestuia realizăm ecografia oculo-orbitară și biometria (măsurătoarea care ne ajută să stabilim cu precizie dioptria cristalinelor artificiale pentru operația de cataractă).
Perimetrul computerizat OCULUS Easyfield – acest echipament ne ajută în examinarea câmpului vizual, o investigație deosebit de importantă pentru tratarea anumitor tulburări neurologice sau a glaucomului.
Laserul LIGHTMED LIGHTLAS YAG – unul dintre cele mai performante lasere Nd:YAG din industrie. Acest echipament ne ajută în tratarea sindromului de opacifiere a capsulei posterioare (cataracta secundară), precum și în efectuarea iridotomiilor periferice.
Beneficiază de intervenții și investigații oftalmologice moderne alături de Spectrum Clinique!
OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE
La Spectrum Clinique, ai parte de servicii complete de obstetrică-ginecologie (intervenții chirurgicale laparoscopice pentru diagnosticul și tratarea infertilității, consultanță în infertilitatea de cuplu, ecografii de rutină, morfologie fetală).
Pentru a realiza aceste intervenții, utilizăm tehnologii și echipamente de ultimă generație:
Ecograful ultraperformant GE Voluson E8 ne ajută să oferim pacienților noștri cele mai precise ecografii (obstetricale și ginecologice), dar și servicii de morfologie fetală.
Beneficiază de intervenții și investigații obstetricale și ginecologice moderne alături de Spectrum Clinique!